1. pentru ca in fiecare zi a ultimilor multi ani ma izbesc de badaranismul celor din jur

2. pentru ca am “invatat” ca singurele lucruri care sunt apreciate aici sunt gura mare si tupeul

3. pentru ca,implicit,oamenii capabili sunt marginalizati si ridiculizati

4. pentru ca la fiecare colt de strada te asteapta ori un rahat de caine, ori un pisat, ori un miros suspect

5. pentru ca vreau sa citesc ziare, dar altceva decat se scrie in ziare, pentru ca vreau sa ascult radio, dar altfel de radio, pentru ca vreau sa ma uit la tv, dar la un altfel de tv

6. pentru ca am obosit sa-mi verific geanta de cateva ori pe zi si sa nu-mi vina sa cred ca portofelul sau mobilul sunt inca la locul lor

7. pentru ca vreau sa fiu respectata ca om, mai inainte de toate

8. pentru ca vreau sa ma simt protejata de catre stat atunci cand vremurile cer asta

9. pentru ca vreau sa ma uit in urma celor 20 de ani si sa nu-mi fie rusine cand trebuie sa-mi arat pasaportul in afara tarii

10. pentru ca vreau sa privesc inainte cu 20 de ani si sa nu vad fete de primate dand masura valorii umane

11. pentru ca vreau ca atunci cand ma duc la vot, sa votez pe cineva in care cred, nu pe cineva ca sa nu iasa altcineva

12. pentru ca vreau sa nu mai fiu manipulata sau, cel putin, sa nu ma prind ca sunt

13. pentru ca nu este normal ca dupa 20 de ani de capitalism, sa mai aiba loc manifestari anticomuniste, antihotie; si nici sa-ti dea lacrimile vazand la astfel de manifestari ca oameni de varsta a2a si a3a, oameni de bunsimt, care poate chiar au pierdut pe cineva drag cu o anumita ocazie, nu mai au nicio sansa sa spere ca mai vad rahatul ala de lumina de la capatul tunelului in viata asta (Ex. mitingul din aceasta seara de la Universitate, precedat de cel de azi de la Timisoara)

14. pentru ca tot ce se intampla in tara asta este periculos pentru sanatatea cetatenilor ei. si penibil

15. pentru ca, in timp ce noi ne jucam cu puta in nisip sa conducem si sa controlam planeta, in jurul nostru altii si-au trait viata tarii, si-au facut ordine in ea, au stiut de unde au plecat si s-au straduit sa ajunga acolo unde si-au propus

16. pentru ca e inspaimantator sa te uiti in/la ochii unui om si sa vezi doua funduri de lingura, iar acel om sa fie aproape presedinte de tara

17. pentru ca ma enerveaza miorita de-mi vine sa mor cu ea de gat.

Pentru cine se intreaba ce-am facut in ultima vreme nefacand nimic, am o poveste noua! De data asta e vorba despre veeeecini.

Vecinii mei, aparent, sunt niste oameni linistiti. La asta contribuie cu siguranta si faptul ca de trei ani si mai bine de cand stau unde stau i-am vazut de maxim 5 ori. Pe toti de la cele trei usi vecine de pe etaj! Singurul lucru pe care il stiu despre unul dintre ei l-am aflat din greseala zilele trecute de la pensionara care batea de zor la o usa si care vazandu-ma m-a intrebat daca acolo sta o doamna, fosta mare sahista. Nu, nu a zis Polihroniade, dar ceva pe-acolo.
O fi bine, o fi rau?! Nu avem raspuns la aceasta intrebare. Un lucru este sigur:

Bataia intr-o usa vecina pe care am auzit-o noaptea trecuta pe la 3 si un pic. Este absolut spectaculos sa te trezesti in astfel de zgomote. Simti ca traiesti si ai ocazia sa recapitulezi multe greseli din viata ta.
La inceput a fost o bocaneala usor timida si rara. Pe masura ce minutele treceau, bocaneala a devenit intransigenta, dura, spargatoare de usi si bagatoare in mormant direct pentru cei suferinzi cu pitpalacul.

Se facuse deja 3.41 AM de cand individul cu pricina batea in usa vecinilor. Stia el ce stia din moment ce insista atat. Si-a avut dreptate. Usa apartamentului s-a deschis brusc, cu o vorba batraneasca: “Manca-mi-ai pula, ma, ce pula mea vrei, ma?!” (era proprietarul apartamentului haituit, secondat de sotie, care ciripea si ea ceva pe fundal)

Scandalagiul nu s-a lasat mai prejos. A replicat pe masura si a argumentat usor peltic bataia sa insistenta in usa cu faptul ca e ora 3 dimineata si nu era prima noapte in care nu putea dormi din cauza muzicii vecinului de deasupra. Vecinul de deasupra i-a argumentat printre aceleasi vorba batranesti, pline de intelepciune, ca e ziua lui si vrea sa se simta bine.

In ciuda orei si-a sotiei, s-au luat la bataie si luati de val au coborat la etajul de dedesubt, cu multe zgomote similare filmelor cu karate. Presupun ca l-au tarat pe reclamant cu forta in casa, i-au ars inca doua si i-au trantit usa in nas.

Nu stiu daca dupa eveniment sarbatoritul a dat muzica mai incet, dar stiu sigur ca am adormit pe la 5, iar ceilalti vecini cred ca nu s-au trezit deloc. In fond, cu o zi a noastra toti suntem datori la bloc.

Un spot tv foarte frumos, la o companie aeriana. Din categoria celor care te fac sa-ti amintesti de ce candva ai ales sa faci ce faci.

Cum cine e Barbara Blade?
E fata aceea semipamanteana din reclame, care are o viata urbana total nepamanteana si care, pentru a face fata tuturor provocarilor, se da cu spray.

Asta din cauza ca, in jungla orasului, e plin de barbati care-i vor raul; in special sa-i fure un geamantanel pe care ea-l poarta cu eleganta si discretie intr-o manuta, in timp ce umbla prin oras imbracata in pantaloni scurti si cu o palarie de cowboy pe cap.
Pai cum sa nu-ti vina sa-i furi geamantanul cand o vezi imbracata asa?! Noroc ca ea e pregatita; datorita puterilor supraomenesti pe care i le ofera spray-ul antiperspirant cu care s-a dat, Barbara poate sari cu usurinta cate doua-trei masini, la nevoie scari intregi de metrou si, de ce nu, chiar cladiri.

Sa nu te ia frica?! Mai bine stai nespalat si neparfumat. E mai sigur. Cat despre “hotii” aia, cred ca-s frustrati de-a dreptul. Barbara va ramane mereu un vis.

Iar daca imi amintesc si de odorizantul de camera de la Glade (ala care e “foarte inteligent”), as putea spune ca mi se face frica si de ala. Cine-ar vrea sa stea in casa cu un odorizant mai destept decat el?! Daca ai surprize cand vii acasa de la birou, de ex?! Ce faci, stai cu frica-n san de fiecare data cand trebuie sa revii acasa, ca cine stie ce te-asteapta?!

PS. Ati urmarit un episod intamplator din viata catorva reclame tv, vazute prin ochiul meu deformat.

Dupa cum v-ati prins deja, au trecut zile bune de la ultima postare. Cu toate astea, cu un curaj nebun, ca de fiecare data, mai postez ceva.
De data asta, n-am sa vorbesc despre fotbal, am sa abordez un subiect poate mai putin interesant, pentru unii: domne, voi mai cititi ziare in tara asta?
Daca da, DE CE si ce?
Daca nu, de ce?

Sa nu-mi spuneti ca cititi carti la metrou!

Concertul care m-a facut din om neom.

Daca mai doreste cineva sa-l vada integral, acilea:
http://vids.myspace.com/index.cfm?fuseaction=vids.individual&videoid=60635857

P.S. Desi au trecut 2 luni de cand l-am vazut, ma mai uit si acum la imagini/poze de la concert; asta ca sa-mi amintesc unde poate ajunge omul cand crede in ceea ce face.

Face un rahat. Se duce acasa si se culca.

Cam asa suna unul dintre mesajele trimise prin sms la Antena 1, in timpul meciului Steaua-Dinamo.

Din ce zbucium interior o fi venit mesajul contorsionat de atata energie care zace neputincioasa in fata televizorului, cat s-o fi chinuit saracul stelist, cu ochii lipiti de ecran, incercand sa faca el ordine in meciul asta, Dzeu stie. Dar, daca ar fi dupa mine, l-as si i-as ajuta pe toti cei care au multe de spus si gasesc intotdeauna un dusman in cuvinte: as schimba total regulile gramaticale etc romanesti.  I-n fond, mesaju-l este acela-si. De ce sa ne face-m de cacat f-ix cand avem gandu-ri atat de sincere de exprima-t?

Aa, era sa ratez esentialul: adevarata ocazie de a mai invata ceva pe ziua de azi a fost mai devreme, si a venit tot de sub geamurile_mele_minune: “Steaua Bucuresti, unde mortii ma’tii esti?!”

Asta strigau cateva sute de suporteri dinamovisti, in timp ce se indreptau curajos spre stadionul Ghencea, insotiti de jandarmi si masini de politie, desigur.

Eu m-am prins. Am auzit, am bagat la cap. Cred ca si pisica mea poate recita cate ceva din poezia strazii. Dar copiii? Ce mai invata, domne, copiii??

Astazi dimineata m-au trezit, din nou, inainte de 7.  Ele, claxoanele care urlau in intersectie.

Creierul meu a sarit ca ars la primul claxon luuung si puternic, iar in secundele urmatoare a recunoscut: “S-au intooors! S-au intors oamenii din concediu si s-au urcat in masini!”.

Evident ca in febrilitatea incotrolabila in care intrase, s-a apucat rapid sa treaca in revista toate tipurile de claxoane: prelungi, disperate, pitigaiate, timide, hotarate, scurte si repetate. Ba chiar a trecut si la exercitii: “Asta e claxon de Dacie”, “Asta e de autobuz”, “Tramvai, clar!”, “A, uite si-un TIR!”.

Iar peste toate astea, se auzea din cand in cand fluierul domol, plictisit al politistului.

(Politistul din intersectie de la mine are program dimineata de pe la 7 pana pe la 9. La 10, desi interesectia e la fel de prastie, nu mai e nici urma de politist. In  fond, cat de mult mai poti fluiera incontinuu dupa doua ore de fluierat incontinuu?)

Astazi insa, dupa tura de claxonari intense, am reusit sa ma bestializez adormind la loc. Iar cand m-am trezit, m-am trezit cu o durere de cap crunta.  M-am apucat insa, constiincios, sa ma pregatesc pt o noua zi de munca.  Dar nu trec nici 10 minute, ca sa zic asa, ca printre claxoane, aud o voce coborata ca de undeva de sus, desi venea de jos, din strada: “Baga-mi-as pula, baaa! Baga-mi-as pula in gatu ma’tii! Ai blocat intersectia bouleee! Manca-mi-ai pulaaa, baa!…”

Un singur gand mi-a trecut prin minte atunci; un gand linistit, frate cu zen-ul: “Domne, ce fel de tara e asta?!”

Si cu gandul la Cel de Sus si la dreptatea divina, am iesit din casa.

Pentru cine nu gusta genul, Editors poate fi doar o trupa cu trei tipi filiformi plus unu’ care mananca mai mult, care fac mult zgomot duminica noaptea in Herastrau, in fata catorva nebuni care se cred roackeri.

Insa, pentru cine ii asculta, e de inteles de ce consider ca pana la urma, azinoapte am avut norocul sa prind un concert cu ei. Nu, nu era inghesuiala la bilete, dar era cat pe ce sa treaca p’acilea neobservati.

Putin mediatizat, concertul a avut loc in Herastrau, iar cele doua ore juma intarziere fata de ora programata inceperii au trecut cand mai usor, cand mai greeu. Ce-i drept, baiatul responsabil cu muzica pana la inceperea concertului facea tot posibilul ca sa treaca timpul mai repede; dovada muzica buna care se auze in boxe si care, la o adica, ar fi justificat putinii bani dati pe bucata de bilet. Cu toate acestea, minte curioasa din fire, mi-am zis de multe ori: “e teapa!”, “ba nu, bree, nu e teapa!”, “ba e teapa, ma!”, incat la un moment dat am renuntat si m-am lasat pe mana destinului.

Si n-a fost teapa.

Au aparut frumos pe scena, au halit pe nerasuflate primele trei melodii si mi-am zis: “Hopaaa! Pai ce facem acum?! Doar nu ne grabim!”

Dar nu se grabeau, asa e ei din cauza a ceea ce s-au apucat sa cante, n-are stare.

Revenind:

A fost un concert de 4 stele si mai bine, intr-un spatiu intim de-a dreptul, in fata catorva sute de oameni. O atmosfera exclusivista aproape si misto, mai rar intalnita.

Ce sa mai zicem, vocea “ca pe CD” a lui Tom Smith se ducea direct in maruntaiele sufletului, iar Racing Rats, Munich sau Smokers Outside the Hospital Doors au sunat bine de tot.

Sa traiasca Birmingham-ul, dark indie rockul si povestile cu final fericit!

P.S. Poze nu mai pun, ca nu mi-au iesit si strica grafica articolului.

Maniaca fiind cu tot ce inseamna avioane, aeropoarte, avioane, avioanee, nu ma pot abtine sa nu trantesc vreo cateva poze pe care le-am facut din avion, la plecarea in concediu.

E inutil sa mai spun ca din cele douazeci si ceva de zboruri cu avionul pe care le-am facut in ultimii 3 ani, am avut mereu bilet la geam, cu o singura exceptie.

Asta sunt, alta nefiind.

Asadar si prin urmare, pentru cine se nimereste, mai jos imagini.

Nu in ordinea numerelor de pe tricouri, doar in ordinea lasata de Sus, imaginile reprezinta insulele Ibiza si Mallorca. Palma de Mallorca, pentru noi. Iar mai apoi, peninsula Iberica la orizont.